Sebastian Burduja anunță un NOU proiect de lege privind sancţiunile contravenţionale date suporterilor pe stadioane

Sebastian Burduja anunță un NOU proiect de lege privind sancţiunile contravenţionale date suporterilor pe stadioane
Sebastian Burduja,
Publicat: 29/05/2024, 15:21

Sebastian Burduja, candidat PNL la primăria Capitalei, a anunțat pe pagina sa de Facebook că alături de un grup de parlamentari liberali au iniţiat un proiect de modificare a legii 4/2008 astfel încât sancţiunile contravenţionale date pe stadioane să fie suspensive de executare odată cu formularea plângerii împotriva procesului verbal de constatare şi aplicare a contravenţiei.

Potrivit iniţiatorilor, practic se aplică acelaşi regim general al contravenţiilor care se aplică şi conducătorilor de autovehicule şi tuturor celorlalti cetăţeni.

Actele de violenţă trebuie aspru pedepsite şi există cadrul legal şi mijloacele tehnice pentru a face asta. Cei vinovaţi de acte de violenţă trebuie identificaţi şi sancţionaţi exemplar. Ce nu putem să facem este să pedepsim colectiv suporterii pentru greşelile unora dintre ei. În situaţia actuală, un suporter pedepsit pe nedrept rămâne cu interdicţia participării la evenimente sportive pe stadioane până la decizia finală a instanţei, chiar dacă este nevinovat. Mai mult, prin propunerea legislativă înaintată astăzi, decizia aplicării interdicţiei pe perioada procesului rămâne la latitudinea judecătorului, care poate decide să o menţină sau să permită participarea până la judecarea cauzei”, scrie Sebastian Burduja.

”Pedepsind suporterii, pedepsim sportul. Suporterii sunt inima sportului. Este o chestiune de normalitate”, a declarat Sebastian Burduja, preşedintele PNL Bucureşti

Potrivit candidatului PNL la Primăria Capitalei, actuala formă a legii a generat situaţii în care oamenii erau amendaţi colectiv, nu se individualiza fapta la persoana autorului, iar statul român a pierdut multe procese pentru lipsa de proporţionalitate a măsurii.

Ne dorim să redescoperim frumuseţea sportului prin respect, arată Burduja.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Nuntă transformată într-o baie de sânge. Trei bărbați înarmați au deschis focul asupra invitaților
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitura din Italia. Familia...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Rezultate EXIT-POLL alegeri parlamentare anticipate în Franţa. Extrema dreaptă obţine 34% din voturi. Cât a...
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Se CONFISCĂ banii pe loc. Decizie pentru cei cu bani CASH. Legea e lege
Ultimele zile din viața actriței Ileana Stana Ionescu. Ce tristețe
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
O placă bizantină rară sculptată în os, descoperită într-un oraș din Rusia
×